Porunca iubirii de vrăjmaşi

     “Prin el însuşi omul este lipsit de puterea de a împlini poruncile lui Dumnezeu“, ne mărturiseşte explicit Sfântul Siluan Athonitul.

      Părintele Rafail Noica “plusează” şi spune că Dumnezeu, poruncindu-ne, nu aşteaptă de la noi să şi putem face, pentru că El ştie că noi nu avem în noi puterea de a împlini Cuvântul Lui. Cum se poate asta?  Dumnezeu cere imposibilul, dar NU îl cere pe nedrept. Pentru că ne dăruieşte AICI şi ACUM puterea, Harul Său pentru a birui El în noi neputinţa. Trebuie totuşi să ne hotărâm să credem CU ADEVĂRAT. Şi astfel, să dorim ceea ce doreşte Domnul pentru noi, dându-ne poruncile Sale dumnezeieşti, şi anume, să ne îndumnezeim. Dar nu oricum, ci cu Dumnezeu.

     Calea este rugăciunea, arătarea neputinţei, acceptarea ei simultan cu credinţa tare că Domnul poate ceea ce la noi este cu neputinţă. Şi mereu, cererea şi căutarea Harului, Care vine în Biserică, prin Sfintele Taine şi în noi, prin rugăciune.

     Să începem simplu: “Doamne, eu nu pot. Vino Tu şi fă în mine!” Să ne rugăm Duhului Sfânt şi să credem că va lucra în noi cererea noastră, după făgăduinţa Sa.

     Rugăciunea pentru vrăjmaşi a Sfântului Nicolae Velimirovici:

 

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! AMIN.