Sfântul Ioan de la Prislop își leagă numele de măreața Mânăstire Prislop, mult iubită de Parintele Arsenie Boca. Sfântul Ioan de la Prislop s-a retras din mânăstire, la 500 de metri distanță, pe râul Slivat, unde și-a construit o chilie din piatră, cunoscută și azi sub numele de „Casa Sfântului”. Se presupune că a trăit aici în secolul al XV-lea sau în prima jumătate a secolului al XVI-lea.
Un tânăr cu numele Ioan, din satul Silvașul de Sus și-a părăsit casa părintească, s-a inchinoviat în obștea călugărilor de la Prislop, ducând o viață aleasă de rugăciune, împletită cu munca și săvârșirea de fapte bune. După un număr de ani, dorind să ducă o viață și mai liniștită, retrasă cu totul de lume, și-a găsit un loc, ca la 500 metri de mânăstire, pe malul prăpăstios al râului Slivuț unde și-a săpat singur, cu mari nevoințe, o chilie în piatră, cunoscută până azi sub numele de „chilia sau casa Sfântului”.
Săpându-și peștera într-o stăncă sub munte, asemenea altor sihaștri, s-a nevoit acolo singur pană la moarte cu grele și neștiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplăcând lui Dumnezeu și umplându-se de darul Duhului Sfânt, s-a săvârșit în acea peșteră în ultimele decenii ale secolului XVII, proslăvindu-se după moarte ca făcător de minuni. El însă, a murit foarte devreme din cauza unui vânător care, văzându-l în gura peșterii și confundându-l cu un animal sălbatic, l-a împușcat. Aici și-a trăit restul zilelor, în neîncetate rugăciuni și ajunări, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovnicești din primele veacuri creștine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viața lui îmbunătățită să se sfârșească prea devreme. Spune tradiția populară că, pe când își făcea o fereastră la chilia lui, doi vânători de pe versantul celălalt al prăpastiei, l-au împușcat, fară să știe cine era. Așa s-a sfârșit din viață cuviosul Sihastru Ioan de la Mânăstirea Prislop.
