Sfânta Parascheva, împărăteasa Moldovei

    

  Îi cunoaștem cu toții viața… S-a născut în urmă cu aproape un mileniu, la Epivat, în Tracia, pe țărmul Mării Marmara (astăzi, Turcia europeană). A urmat lui Hristos, petrecând întru nevoințe pustnicești, în Țara Sfântă. Va fi, pe rând, ocrotitoarea cetății Tîrnovo, a Vidinului, a Belgradului, iar după ce moaștele sale rămân pentru o vreme la Constantinopol, va deveni, mai apoi, ocrotitoarea Moldovei și a întregii Românii. Ceea ce se cunoaște mai puțin e că românii, cu mult înainte de aducerea moaștelor sale la Iași, au socotit-o ca aleasă împărăteasă, zugrăvind-o astfel în biserici…

       Ctitorii voievodale închinate Sfintei Parascheva

     Dintr-un document din vremea lui Alexandru cel Bun, aflăm că înțeleptul voievod al Moldovei, în anul 1408, făcea danii unui locaș de cult din Roman – construit cel mai probabil de voievodul Roman I (1391-1394) -, în care era îngropată mama sa, doamna Anastasia. Hramul acestuia: Sfânta Vineri. În 1458, 1465 şi 1488, Biserica Sf. Vineri din Roman este pomenită în acte emise de cancelaria vestitului domn Ștefan cel Mare și Sfânt. Refăcând din temelii mânăstirile Probota, Humor şi Moldoviţa, domnitorul Petru Rareș (1483-1546) va începe înălțarea, pe locul ctitoriei lui Roman I, a unei noi biserici închinate Sfintei Cuvioase Parascheva. Construcția va fi încheiată, după cum este însemnat în frumoasa pisanie a catedralei din Roman, în anul 1550. Cu aproape două veacuri și jumătate înainte de aducerea moaștelor Sfintei Parascheva la Iași, “pentru sfințirea țării și binecuvântarea și lauda lui [Vasile
Lupu Voievod]”, cultul sfintei, la fel ca și la sud de Dunăre, era, prin urmare, unul destul de răspândit în părțile noastre…

     Prima viață a Sfintei Parascheva transpusă în frescă

     Programele iconografice de la Arbore și Roman, dedicate Sfintei Parascheva cea Nouă, ce pot fi considerate o adevărată “viață de după moarte” a sfintei, au fost realizate la îndemnul și, în bună parte, în timpul domniei lui Petru Rareș. O transpunere în imagini nespus de sugestivă, realizată după textul original al vieții cuvioasei, alcătuit de marele patriarh Eftimie de Tîrnovo. Învățatul domn moldovean, după referințele mai multor specialiști, de altfel, se pare că a urmărit “cu textele în mână” opera pictorilor tocmiți pentru realizarea frescelor exterioare ale mânăstirilor Humor și Moldovița, ce îl vor nemuri în arta românească și universală.
Vestitul pictor Dragoș Coman, în 1541, va realiza, astfel, la Arbore, cea dintâi transpunere în imagini a vieții Sfintei Parascheva cea Nouă din întreaga Ortodoxie.

     Un text uitat şi o icoană rară a Sfintei Parascheva

    Cum ar putea fi explicată devoțiunea domnului moldovean față de Sfânta Parascheva, prin înălțarea a două ctitorii voievodale închinate sfintei, prin comparație cu înaintașii săi (Ștefan cel Mare, de pildă, nu va închina nici una dintre multele sale ctitorii Cuvioasei Parascheva), impunând definitiv acest cult în Moldova? Istoricul Dan Ioan Mureșan pune acest fenomen pe seama  “votului” făcut de Petru Rareș Sfintei Parascheva, la Biserica Sf. Gheorghe din Fanar, atunci când el ajunge la Țarigrad spre a-și recăpăta domnia (neștiind chiar dacă va mai rămâne în viață, sultanul jurându-se să-l calce în picioare pe domnul moldovean, considerat trădător).
Cerând ajutor sfintei “cu capul în mână” (după cum mărturisește Miron Costin) și primind ocrotire și izbândă din destul, domnitorul îi va rămâne astfel îndatorat pe veci Cuvioasei Parascheva, după temerara sa descindere la sultan. Transpunerea în frescă a unui fragment de text slavon, aparținând Sfântului Eftimie de Tîrnovo (rămas în uitare, la noi, îndelungă vreme), în care Sfânta Cuvioasă Parascheva este prezentată în cerească slavă, ca împărăteasă, la catedrala din Roman, exprimă, fără doar și poate, marea evlavie a domnitorului moldovean față de binefăcătoarea sa, devenită mai apoi ocrotitoarea Moldovei.

Sursa: Preluare articol Gheorghiță CIOCIOI - Lumea credinţei

Porunca iubirii de vrăjmaşi

     “Prin el însuşi omul este lipsit de puterea de a împlini poruncile lui Dumnezeu“, ne mărturiseşte explicit Sfântul Siluan Athonitul.

      Părintele Rafail Noica “plusează” şi spune că Dumnezeu, poruncindu-ne, nu aşteaptă de la noi să şi putem face, pentru că El ştie că noi nu avem în noi puterea de a împlini Cuvântul Lui. Cum se poate asta?  Dumnezeu cere imposibilul, dar NU îl cere pe nedrept. Pentru că ne dăruieşte AICI şi ACUM puterea, Harul Său pentru a birui El în noi neputinţa. Trebuie totuşi să ne hotărâm să credem CU ADEVĂRAT. Şi astfel, să dorim ceea ce doreşte Domnul pentru noi, dându-ne poruncile Sale dumnezeieşti, şi anume, să ne îndumnezeim. Dar nu oricum, ci cu Dumnezeu.

     Calea este rugăciunea, arătarea neputinţei, acceptarea ei simultan cu credinţa tare că Domnul poate ceea ce la noi este cu neputinţă. Şi mereu, cererea şi căutarea Harului, Care vine în Biserică, prin Sfintele Taine şi în noi, prin rugăciune.

     Să începem simplu: “Doamne, eu nu pot. Vino Tu şi fă în mine!” Să ne rugăm Duhului Sfânt şi să credem că va lucra în noi cererea noastră, după făgăduinţa Sa.

     Rugăciunea pentru vrăjmaşi a Sfântului Nicolae Velimirovici:

 

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! AMIN.