sâmbătă, 5 decembrie 2015

Sărbătoarea satului de Hramul Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei



De ziua Sfântului Nicolae, parohia noastră și-a prăznuit hramul, dedicat celor care îl iubesc cel mai mult pe Sfântul Nicolae, copiilor, dar şi tuturor creştinilor ce încearcă, în viaţa lor, să urmeze exemplul Marelui Ierarh al Mirelor Lichiei. În haine de sărbătoare, credincioșii s-au bucurat de Vecernia cu Litia Mare în cinstea Sfântului, slujbă săvârştiă de un sobor numeros de preoţi, care a fost urmată de o serbare tradițională de Moș Nicolae a copiilor parohiei.


Anul acesta, copiii nevoiaşi ai comunităţii, beneficiari ai Asociaţiei “Sfântul Nicolae – prietenul nostru”, care se bucură în fiecare sâmbătă de activităţile educative şi religioase realizate de tineri voluntari din parohie, s-au adunat în Biserică la finalul slujbei şi au colindat pentru toţi cei prezenţi, aducând bucurie şi vestind bucuria debutului Sfintelor Sărbători de iarnă.

      Moș Nicolae i-a răsplătit cu dărnicie pentru cinstea pe care au adus-o Mântuitorului Hristos de ziua hramului parohiei, toate darurile fiind posibile prin sprijinul întregii comunităţi.


     Părintele protoiereu Mihăiţă Stroe (Protopopiatul Ploieşti Sud), prezent la slujbă, a mulțumit tinerilor voluntari și tuturor celor care sprijină activităţile Asociaţiei, spre unitatea comunităţii, spre întărirea credinței și a identității românești în rândul copiilor parohiei. Totodată, a subliniat importanța acordării unei atenții maxime copiilor ortodocși români de către comunitate, în special celor ce provin din familiile defavorizate, întrucât aceștia au chemarea de a moșteni și înmulți roadele tuturor ostenelilor noastre actuale pentru credință și neam.

 

Sărbătoarea s-a încheiat a doua zi, după slujba Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii duminicale.

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Un om din rândurile noastre aşterne rândurile amintirilor...




“Mamaia noastră”

Cortieliu Cristescu


E dură viaţa şi e grea
Şi plină de tristeţe,
Dar lovitura cea mai rea
Ţi-o dă la bătrâneţe!

Noi ne obişnuisem la Pucheni,
Aşa speram să fie,
Tataia şi mamaia să ne-aştepte
În curte sau la vie.

N-a fost aşa, că s-a-ntâmplat,
De ce? Doar Domnul ştie,
Tataia primul a plecat.
Plecat pentru vecie!

Mamaia singură a rămas,
Bolnavă şi bătrână,
Nu era chip să stea în cas’,
Fără ajutor la mână.

S-a hotărât cu ceilalţi fraţi,
S-o luăm acas’ la noi,
Să-i uşurăm ei bătrâneţea,
De griji şi de nevoi.

Dar îi e greu, nu s-a-mpăcat
Să stea într-o odaie,
În altă casă, la oraş,
Şi fără de tataie!

Şi este tristă, nu-i senină,
Că plânge-n casă mai mereu,
Iar vorba-i e acuma plină
De “nu mai pot” şi “aoleu”!

Se-aude, uneori, în casă,
Câte un plânset sau jelit,
Afară viaţa e frumoasă,
În casă, nu e de trăit!
Ea plânge-n casă nu o dată,
Multă durere are-n glas,
Că n-are mamă, n-are tată,
Că-n lume, singură-a rămas!

Este durerea-ntruchipată,
Nu mai găseşte-n viaţă rost,
Este de gânduri frământată
Şi disperată de ce-a fost!

Tresare-atunci când mă revede
Şi vrea să ştie, îi curioasă,
Mă-ntreabă adesea, şi mă crede
Când spun c-o duc la ea acasă.
“E casa-n care m-am născut,
E casa lui Gheorghiţă şi a mea,
Cât veţi mai fi pe-acest pământ,
Voi grijă să aveţi de ea!”

Şi-o duc acasă. Vrea s-o vadă.
Aicea viaţa a fost frumoasă,
Şi ne întreabă, vrea dovadă,
De ce copiii nu-s acasă?

Îi spunem că au crescut mari,
Şi că, asemeni tuturor,
S-au însurat şi au familii
Şi stau acum la casa lor.

Dar ea nu pare să-nţeleagă,
Şi nu acceptă, vrei nu vrei,
Că pentru ea, de-o viaţă-ntreagă,
Copiii sunt la…casa ei!

Revede casa şi grădina,
Şi nu mai scoate un cuvânt,
Nu înţelege a cui e vina,
Dar vrea să meargă la mormânt!
Apoi, cu un cuţit, ea taie,
Un bucheţel de trandafiri,
Să-i ducă la mormântul lui tataie,
La locul din cimitir.

Şi-l plânge-apoi, şi tot suspină:
“Gheorghiţă, de ce ai plecat?
Că nu mai am o zi senină,
De când pe lume m-ai lăsat!

Că mă simt rău, şi nu mi-e bine,
La Domnu’-ntruna m-am rugat,
Ca să mă ia, s-ajung la tine,
Să fim, din nou, ca altădat'.

La Domnu’ să trăim în veşnicie,
Lăsa-vom doar copiii pe pământ,
Să vină ei, când vor putea să vie,
Să pună-o floare pe mormânt!"